Rețeta pentru titlu!** 3 pași prin care CFR vrea să-și asigure câștigarea Ligii 1 în retur

Redactor:
Daniel Lup
Rețeta pentru titlu!** 3 pași prin care CFR vrea să-și asigure câștigarea Ligii 1 în retur
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR și-a creionat deja strategia pentru retur, în care are ca unic obiectiv câștigarea titlului, după ce a fost eliminată prematur din Cupa României. Șefii din Gruia mizează pe trei aspecte în această luptă.

1. Împrumută jucători
În retur, mai mulți jucători vor fi împrumutați la alte formații, în special la Târgu Mureș și Mediaș, în speranța că acestea le vor încurca pe rivalele la titlu. Fernandes, Rada, Kivuvu, Sare, Hora sau Nicoară s-ar putea număra printre fotbaliștii la care se va renunța temporar. CFR îi are deja dați împrumut pe Bud (Gaz Metan), Buș (Tg. Mureș) și Batin (Pandurii). Și în 2010, atunci când a luat ultimul titlu, CFR a avut mai mulți fotbaliști împrumutați la alte echipe din Liga I.

2. Fac transferuri
Aduce trei jucători de valoare în pauza de iarnă. Paszkany va aduce cel mai probabil un fundaș central, unul dreapta și un mijlocaș de bandă. Primii doi vor fi străini, iar pentru postul de mijlocaș e vizat Chipciu. Fotbalistul Brașovului e dorit și de Steaua.

3. Primă de 50.000 de euro pentru titlu

Prime imense pentru jucătorii proprii. Pentru câștigarea titlului, fiecare fotbalist din Gruia va primi câte 50.000 de euro. De asemenea, primele de joc vor fi din ce în ce mai mari. După ce a dat 5.000 de euro pentru victoria cu „U”, Paszkany mai pregătește 10.000 de euro pentru patru victorii în ultimele runde, în deplasare cu Voința, Steaua și Astra și acasă cu Mioveni. La 10 puncte, vișiniii ar primi în jur de 8.000 de euro. În retur, pentru patru victorii în primele patru jocuri, cu Mediașul și Sportul, în deplasare, și Tg. Mureș și Pandurii, acasă, bonusul ar urma să fie chiar mai mare de 10.000 de euro.


CFR Cluj este considerată favorită la casele de pariuri în deplasarea de la Sibiu: victorie – 1.75, egal – 3.25, înfrângere – 4.30

7 trofee a luat CFR în ultimele 4 sezoane: 2 titluri, 3 Cupe și 2 Supercupe ale României

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Meseria tot mai căutată de angajatori. Se poate practica în orice colţ al lumii şi oferă un venit stabil, însă tinerii se feresc de ea
Meseria tot mai căutată de angajatori. Se poate practica în orice colţ al lumii şi oferă un venit stabil, însă tinerii…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
APARTAMENTE GRATIS în România. A venit vestea cea mare chiar acum: Este un sprijin
APARTAMENTE GRATIS în România. A venit vestea cea mare chiar acum: Este un sprijin
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×